Era undeva o grădină în
care ştiam că cresc numai bălării; nu am simţit niciodată
dorinţa să intru. Până-ntr-o zi, când o adiere blândă de
parfum m-a atras într-acolo, şi am deschis poarta... Era el:
trandafirul! Cu petale delicate care, odată ce am intrat, au început
să se deschidă până în straturile cele mai profunde. M-a
fascinat! Aşa o floare delicată, plină de frumuseţe şi culoare,
într-un loc neaşteptat!... Nu, nu era locul potrivit pentru el să
stea acolo! Mi-am deschis sufletul şi am luat trandafirul în inima
mea. De fapt... mi-a deschis inima şi s-a aşezat acolo. A fos un
gest de încredere reciprocă. Avea şi spini, dar l-am luat aşa cum
era, fără să îi ating structura. Ştiam că spinii îi va lăsa
el singur să cadă, atunci când va simţi că e momentul. Aveam
doar încredere şi răbdare, iar inima mea devenise ea însăşi o
floare.
Pe rând, au venit peste mine toate anotimpurile. Vara, trandafirul s-a deschis în toată splendoarea, în culori luminoase şi un parfum înălţător. Apoi, primele adieri ale toamnei au aşternut covor de petale, şi au făcut să curgă primele lacrimi. Am înţeles că urma să plece – sub chemarea unui alt anotimp. A urmat un vânt tot mai rece, şi nu am mai simţit decât spinii – singurii care-şi mai făceau simţită prezenţa. Şi nu m-am îndurat să-i alung deşi.. pare de ne-nţeles...
Pe rând, au venit peste mine toate anotimpurile. Vara, trandafirul s-a deschis în toată splendoarea, în culori luminoase şi un parfum înălţător. Apoi, primele adieri ale toamnei au aşternut covor de petale, şi au făcut să curgă primele lacrimi. Am înţeles că urma să plece – sub chemarea unui alt anotimp. A urmat un vânt tot mai rece, şi nu am mai simţit decât spinii – singurii care-şi mai făceau simţită prezenţa. Şi nu m-am îndurat să-i alung deşi.. pare de ne-nţeles...
Nu sunt spinii cei care-au rămas, de fapt, – ci
o încredinţare de neclintit legată de acest trandafir: Ştiu că
are ceva interior care îl va ajuta să găsească cea mai potrivită
grădină, în care să îşi crească rădăcini puternice şi să
reziste apoi oricărui anotimp. Ştiu că la un moment dat va renunţa
la spini, va avea curajul să fie doar parfum, lumină şi culoare.
Nu-şi va mai lăsa petalele scuturate de vânt; nu va mai înţepa
pe nimeni.
Pentru că e o floare aparte, în care nu am
încetat niciodată să cred. Şi inima mea încă mai are forma
acestei flori. Deşi e iarnă...şi s-au succedat deja toate
anotimpurile...
(16 februarie 2015)
(16 februarie 2015)
