CĂUTĂTORUL DE COMORI

Era mare printre mici,
Căuta comori de fală;
Acuza pe cei mai mici –
Se credea prea sus în scară.

Doar în faţă el privea,
Nici mai sus, nici lateral,
Nici de alţii nu-i păsa –
Făcea totul maşinal.

Căuta numai comoara
Şi crezând că a găsit-o
A uitat să mulţumească;
N-a ştiut să a primit-o.

Când o ploaie s-a pornit
Apele i-au înecat-o
Lăsându-l dezamăgit –
Neputând să fi salvat-o.

Lacrimi sfinte dintre nori
I-au spălat obrazul palid
Şi scoţându-l din noroi
I-au vorbit cu un glas candid:

„Nu jeli acea comoară;
Ce-ai pierdut, câştig îţi este.
Nu mai căuta-n afară
Să faci sufletului zestre!”

***

Meditând la cele spuse
Repede s-a-nveselit;
Fiindu-i vorbele-nţelese
La drum iată-l iar pornit.

Era mic printre cei mici,
Căuta comori în suflet;
Învăţase de atunci
Să se nască iar, din cuget.

(12 februarie 2002)